Viata, destinul sau poate gena unora nu este cea mai buna. Sunt mii de oameni care sufera de un handicap fie din nastere fie ulterior se aleg cu o viata grea din pricina unei boli sau a unui accident. Cum e sa traiesti cu un handicap? Un om sanatos va raspunde ca este poate asemanator cu a fi pe marginea unei praspatii, cu un inceput de depresie daca nu chair una de stadiu avansat. O persoana care se naste asa va raspunde ca asta e realitatea cu care s-a obisnuit.
Trecand pe strada zaream un tata cu copilul de mana care vizibil avea o suferinta, un handicap. Si desi nu se intelegea discutia era mai mult decat evident ca exista o suparare. Gesturile au vorbit de la sine cand intrerupand pasul mersului tatal s-a oprit, si-a imbratisat la piep copilul si i-a sters lacrimile. Sa fi fost oare doar un moft? Sa fi fost singura alinare de care tatal neputincios a reusit sa dea dovada? Cert e ca un astfel de moment este impresioanant din cale-afara.
In functie de tipul de handicap statul ofera o pensie si o indemnizatie de crestere a copilului de pana la 3 ani in loc de maximum 2. Dar cum sa resusesti sa integrezi un astfel de om in societate? Pana la urma nu trebuie izolat iar handicapul sau nu trebuie sa fie egal cu o viata nula. Legati de parinti care atat cat pot si traiesc incearca sa aibe grija de ei centrele de ingrijire a persoanelor adulte cu handicap ramane singura varianta.
E cu mult mai trist cu cat atunci cand poate un handicap de ordin mental nu permite ca acea persoana sa poata munci si cand nu acest lucru impiedica integrarea lui in societate, in campul muncii sa nu fie sanse si pentru el sa fie ca noi toti…impliniti!
Lasă un răspuns